zile din acelea...

e una din zilele acelea...cand nu ai chef sau de fapt nu vrei sa recunoasti ca esti dezamagit...ai o furtuna de ganduri si idei in cap iar toate intrebarile incep cu "DE CE?". Toata lumea stie zilele astea...nu toti stim zilele alea fericite, pentru ca sunt diferite dar zilele astea naspa, toti le stim, sunt la fel si daca ar fi o biserica a zilei naspa, am fi toti de aceasi culoare religioasa si ne-am inchina la un loc.

De fapt toti ne inchinam unor idei, convingeri, pareri, principii de viata. Nu vrem sa fim singuri si de aceea alergam mereu in cautarea celor care au acelasi ritualuri de inchinare...suntem intr-o alergare continua unii dupa altii si de cele mai multe ori facem compromis...pe care il regretam ami tarziu dar pentru ca deja este tarziu inghitem in sec si ne invatam sa traim cu el chiar cu riscul unor zile din acelea...naspa

alta floare din buchet..

"Cand scrii si despre mine?!?!?" cam asa suna ultima replica care mi-a scris-o..."am sa scriu!", "da..niciodata, lasa ca stiu eu..."...hmmm stateam si ma uitam la monitor incercand sa imi amintesc cine era...si nu a trebuit sa stau mult...pentru ca mi-am amintit rapid, de fapt cine ar putea sa o uite? era cea mai mica din clasa noastra si toti o consideram copilu nostru, mai ales cand facea gestul acela cu degetul in fata gurii a fata nevinovata dupa ce a facut o pozna...ce sa ierti ca iti piereau de indata toate NU-urile care iti veneai sa i le zici.

Era mica si slaba si cu parul prins in coada la spate mai mereu. Ametea repede daca o luai in brate si o invarteai si mereu trebuia sa sara in spatele cuiva...se simtea bine cand era in preajma colegilor si a noastra in general.

Ehhhh...amintiri frumoase...si parca ai vrea ca oamenii din amintirile tale sa ramana la fel fara sa imbatraneasca, eterni aceasi, eterni ai tai...

M-am intalnit cu ea acu cateva luni, a venit la intalnire cu sotu, cu sotu? cine credea ca o sa se si marite asa devreme? dar dragostea nu are reguli, vine si te inconjoara, te imbie si te ameteste si te duce pana la altar unde nu se opreste si merge mai departe, te mai da cu capul de asfalt, apoi te ridica si iar te duce..pana mori.

Ceva s-a schimbat la ea...insa in suflet a ramas aceasi...am recunoscut-o, era a mea, fata "nevinovata" careia nu putei sa ii zici nu. Am vizitat totusi in sufletul ei locul unde a avut loc lupta...stii? toti avem un loc din asta in suflet, sufletul nu este numai o casa ci este un univers, exista multe pe acolo si culmea ca inca nu s-au putut face niste reguli dupa care sa ne aliniem toti...exista locuri secrete, iubiri lasate, sentimente de vina, copaci de curaj si locuri de batalie...aici stau monumentele, aici stau locurile de aducere aminte, aici exista rascrucea...

A vrut sa plecam de acolo pentru ca pentru ea era clar, insa eu am mai stat putin aruncadu-mi privirea peste umar...am vazut acolo urme de pasi, urmele unor pasi care nu erau ai ei dar pe urmele carora a decis sa mearga de acum inainte....aceste urme de pasi au facut-o sa renunte la tot!!!

Am plecat de acolo fericit ca nu era singura si totusi dorinta de alta data mi-a adiat prin fata ca un vant placut de vara...

Trebuie sa ma ierti Simona pentru ca ti-am pus porecla...nu imi amintesc si imi este rusine de asta, trebuie sa ma ierti ca am intarziat atata, dar trebuie sa intelegi ca muza mea e una rebela si vine cand vrea ea...

Vreau sa te asigur insa ca inca te iubesc si inca mi-as mai dori sa imi sari in spate si sa imi ametesti in brate cand te invartesc...esti floare din buchetul meu si buchetul meu nu se vestejeste niciodata!!!

visine coapte

Ma uitam in coltul curtii la visinul din curtea vecinului, erau asa coapte visinele si de acum negre de dulceata, le simteam gustul in gura si deja mi se facea gura punga. M-am hotarat sa iau si eu cateva, cred ca sunt cele mai bune visine care exista pe lumea aceasta. Nu stiam daca sa ma duc sa cer voie sau doar sa ma urc pe gard si sa intind mana sa iau cateva, insa la cat era de plin nu cred ca s-ar fi simtit lipsa catorva visine asa ca m-am apropiat, m-am urcat pe gard si am inceput sa mananc...asa de coapte....asa de bune...asa de dulci, erau asa parfumate. Am intins mana sa mai iau...una...doua...patru...am luat de fapt pana nu am mai putut manca. Foarte bune visine, cele mai bune visine, cred ca mai bune ca cele din gradina mea, cu siguranta mai bune...chiar daca inca nu le-am gustat...

o floare din buchet

Am incercat sa imi mai amintesc cand am cunoscut-o prima data, dar n-am reusit, cred ca ne stim de o vesnicie, o vesnicie inceputa undeva prin clasa a IX-a. Am tinut la ea si mi-a fost draga mereu, facea pe nebunatica si reusea mereu sa aduca veselie. Imi aduc bine aminte ca mereu a fost alaturi de Raluca, fata cu chip de papusa care mereu a adus clasei noastre un echilibru si o noua perspectiva asupra timpului.

Astazi am redescoperit-o, http://ninadespa.wordpress.com/ , i-am citit tot blogul pe nerasuflate, nesatul parca si suparat la sfarsiti...ca nu a pus un "va urma" sa ma agat si eu de o speranta. Mi-am descoperit si o bucatica din mine, te iubesc nina cu tot cu povestile tale...patrate!

prin credinta

Imi asteptam baietii in fata Supermagazinului. In fata magazinului o femeie foarte agitata cu un batic in cap, imbracata destul de usor pentru ninsoarea care era afara. Statea la usa magazinului si astepta sa iasa clientii, apoi ii acosta, cernandu-le ce au in plus si binecuvantandu-i in numele Domnului. Un act destul de agresiv aparent, caci cum iesea clinetul se si posta in dreapta lui spunandu-i ce are pe suflet si nu pe un ton de milogeala, apoi daca vedea ca nu are succes cu un la revedere vean la altul si apoi la altul. M-a impresionat, nu a injurat nici un om care iesea din magazin si care nu ia dat, avea tot timpul zamabetul pe buze si nu inceta sa ii binecuvinteze pe oameni. Avea o activitate destul de intensa si cand nu erau oameni prin preajma incepea sa vredoneze un frene, probabail dintr-un imn religios si sa se roage "Doamne, ajuta-i Doamne, adu-i cat mai multi Doamne, caci asa ai promis ca vei ajuta pe cei saraci care te iubesc". O rugaciune demna de ascultat. Am ramas foarte mirat cum ii scuza pe cei care nu ii dadeau nimic:"ce sa-i faci Doamne, le e greu si lor, la toti ne este greu!".
S-a apropiat de mine, m-a privit in ochi si m-a intrebat ce fac, i-am raspuns ca astept pe cineva, apoi mi-a zambat rugandu-l pe Dumnezeu sa nu ma faca mult sa astept si sa ajute pe cel care trebuia sa se intalneasca cu mine.
Intra in aceasi categorie, cersetorii, insa diferit fata de altii, ea nu statea, era in picioare, nu invoca nici motive medicale, nici problemele familiale, iar cei care nu simteau cu ea erau binecuvantati nu injurati.
Aparent un comportament anormal si foarte iritant poate sa ne spuna multe despre noi, oare Dumnezeu exista? sau credinta ramane in continuare pentru cei nebuni...

cum sa omori un tanar!

Daca vrei sa omori un tanar, ucide-i visurile!

astazi am murit!

totul a inceput cu un mesaj de la doamna care imi tine mie casa cand sunt plecat...doamna cu care tin legatura foarte strans pentru ca avem un loc secret acasa la mine unde stau cheile si mereu trebuie sa anunt cand vin si cand plec ca sa fie totul in ordine, insa astazi primesc un mesaj de la ea...ciudat...noi vorbim doar la telefon...un mesaj in care imi cerea sa ii confirm ca sunt bine...extrem de ciudat...cand o sun, femeia a facut o pauza apoi a laudat pe Domnul ca sunt bine si in viata, in viata?...pai cica asa s-a auzit ca am murit!!! O tanti de pe strada de dimineata a scos stirea bomba...deja toti erau la curent....doamna saraca a incercat sa le spuna ca a vorbit cu mine aseara, dar asara eu plecam din Bucuresti asa ca...Doamne fereste...doar nu s-a intamplat! agitatie mare pe strada...Rilo a murit!!! Cel mai ciudat a fost ca vecina mea care imi tine contabilitatea portii, cine vine, cine pleaca, cand ma culc, cand ma scol, cand vin si cand plec, probabil a adormit si nu a vazut ca am sosit la ora 23.00 si ca am mai tinut lumina la camera mea aprinsa inca vreo ora...este un mister pentru mine cum a pornit si de unde...insa am avut aceasi zi plina ca om mort, nici o schimbare...am sunat la mama ca sa nu faca soc daca ma cauta sa ii confirme zvonurile un mort viu.
Ma tem ca intr-o zi voi muri si nu va sti nimeni, pana se vor dezmeticii, va fi prea tarziu...totusi imi place ideea...cred ca trebuie sa imi scriu testamentul...ochelarii in nici un caz nu-i las nimanui...